CLARA
LEBAS

GRAPHIC DESIGN

Ca pentru multe alte persoane, motivul pentru care am ales să urmez această cale nu este unic și ușor de definit, ci un amalgam de experiențe care m-au condus la anumite alegeri fericite. Însă, este mai ușor de pus în cuvinte partea care îmi reamintește de ce continui pe acest drum, aceasta fiind dorința de a extinde sentimentul care mi-a fost dat de lucrările artiștilor, șansa de a visa și de a descoperi alte lumi ce se află atât în interiorul minții altora cât și în a mea. Oportunitatea de a putea vizita alte lumi—atunci când ceea ce ne înconjoară devine prea mult, pentru a recăpăta forțe, a ne reîntoarce în real și a reconstrui—îmi pare esențială.
Dorința de a inspira în același mod alte persoane este ceea ce îmi alimentează motivația. Inițial am avut tendința să rezonez mai mult cu literele decât cu imaginile, paradoxal acesta fiind motivul pentru care am nevoie de imagini pentru a îmi extinde modul de a gândi. Consider că studiul artelor nu oferă discernământ și intuiție numai în domeniul lor academic, ci și cu privire la multe alte laturi ale vieții, ajutându-ne să privim ceea ce ne înconjoară cu ochii puțin mai deschiși.